Staţia de încărcare CNR CIGRE pentru autovehicule electrice este
proiectată şi construită de o companie românească, este prima de
acest fel din ţară şi reprezintă un pas important înainte în
procesul de creare a unei infrastructuri sustenabile şi cât mai
accesibilă utilizatorului final din România. Mitsubishi este
partener oficial în acest proiect, a vândut prima maşină electrică
din România, client fiind Comitetul Naţional Român CIGRE şi are
toate şansele să devină cea mai bine vândută marcă care produce
maşini eco, din România. Asta deoarece până în 2015 vor sosi în
România opt modele noi hibride sau complet electrice.
Modelul electric i-MiEV a fost primul autovehicul alimentat cu
electricitate la staţia din Bucureşti şi a fost testat de ministrul
Mediului şi Pădurilor, domnul Laszlo Borbely care a declarat
„Această iniţiativă a venit la timpul potrivit. Ne gândim şi la
alte facilităţi care să permită accesul cetăţenilor la maşinile
electrice”.
Staţia de încărcare este de tip public, fiind un proiect pilot
cu caracter demonstrativ în acest moment si este dotată cu două
puncte de încărcare de nivel 1, având următorii parametri:
alimentare monofazată cu tensiunea 230 V şi intensitatea curentului
16 A. Accesul la prize se face prin intermediul unui card
personalizat pentru utilizatorul automobilului electric. Plata
energiei consumate pentru încarcare se va face în scurt timp cu
ajutorul contoarelor inteligente punând la dispoziţie mai multe
modalităţi de plată, astfel încât să devină accesibile tuturor
utilizatorilor: abonament, plata cu card, factură la sfârşitul
lunii sau prin cartelă pre-pay.